Termeni de utilizare
TERMENI ȘI CONDIȚII – www.dianmardecor.com
Accesarea și utilizarea site-ului www.dianmardecor.com (denumit în continuare „site”) implică acceptarea în totalitate a termenilor și condițiilor prezentate mai jos. Vă recomandăm să citiți cu atenție acest document pentru a beneficia de o experiență sigură și completă în utilizarea site-ului și a serviciilor oferite. Navigarea pe acest site presupune că ați citit, înțeles și acceptat acești termeni. Acest document reprezintă o convenție legală și presupune un contract între noi, S.C. Dianmar Decor S.R.L, și voi, utilizatorii site-ului.
Termenii și condițiile generale de vânzare se vor aplica tuturor vânzărilor de bunuri și servicii oferite de către Dianmar Decor SRL (numită în continuare „Vânzător” și „noi”) prin intermediul site-ului www.dianmardecor.com (numit în continuare „site”) către Utilizator (denumit în continuare „Utilizator”) și pot fi modificate numai și numai cu acordul expres scris al părților.
Ne rezervăm dreptul de a modifica acești termeni oricând, fără o notificare prealabilă. Comenzile vor fi guvernate de termenii valabili la momentul plasării lor. Versiunea actualizată a termenilor este disponibilă permanent pe site.
Înainte de a accesa site-ul sau de a efectua o comandă, vă rugăm să consultați Politica noastră de confidențialitate și Politica privind utilizarea modulelor cookie. Continuarea navigării pe site sau plasarea unei comenzi implică acceptarea integrală a acestor Termeni și Politici. În cazul în care nu sunteți de acord cu oricare dintre acestea, vă rugăm să renunțați la utilizarea site-ului.
Pentru întrebări sau clarificări ne puteți contacta prin pagina de contact, iar echipa noastră vă va răspunde în cel mai scurt timp.
INFORMAȚII GENERALE
Dianmar Decor SRL, cu sediul în Jud. Ilfov, Oraș Voluntari, Strada Popasului, Nr. 78, Imobil Lot C, Etaj 1, Ap. 8, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2023004842234, având CUI 48546156, este operatorul site-ului www.dianmardecor.com.
Prin accesarea și utilizarea acestui site, confirmați că ați citit, înțeles și acceptat în totalitate termenii și condițiile prezentate în continuare.
OBIECTUL ȘI SCOPUL SITE-ULUI
www.dianmardecor.com este o platformă online destinată comercializării produselor textile pentru casă, precum lenjerii de pat, cuverturi, perne, pilote, prosoape, halate, protecții impermeabile pentru saltea, cearșafuri cu elastic și alte articole similare.
Activitatea este autorizată conform CAEN 4751 – Comerț cu amănuntul al textilelor.
CONDIȚII DE ACCES ȘI UTILIZARE
Accesul la site și navigarea sunt gratuite. Pentru plasarea unei comenzi este necesară furnizarea unor date personale corecte și actualizate.
Utilizatorul este responsabil pentru asigurarea conexiunii la internet și a dispozitivelor necesare pentru accesarea site-ului. Dianmar Decor SRL nu răspunde pentru problemele tehnice apărute din cauza furnizorilor terți sau a echipamentelor personale.
Eligibilitate:
Pentru a putea efectua o comandă pe site-ul www.dianmardecor.com sau pentru a vă crea un cont de utilizator, este necesar:
- să aveți cel puțin 18 ani sau să dețineți capacitate deplină de exercițiu în conformitate cu legislația aplicabilă;
- să acceptați în mod expres termenii și condițiile prezentate pe acest site;
- să introduceți informații reale, complete și actualizate privind identitatea și datele de contact.
Datele cu caracter personal pe care le furnizați vor fi colectate și prelucrate în conformitate cu legislația română și europeană privind protecția datelor, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Pentru detalii privind modul în care gestionăm aceste date, vă rugăm să consultați Politica de confidențialitate.
Suspendarea contului de client
Compania Dianmar Decor SRL își rezervă dreptul de a suspenda temporar sau permanent accesul la contul unui client în următoarele situații:
- refuzuri repetate ale livrării comenzilor plasate, fără o notificare prealabilă, care generează prejudicii sau costuri suplimentare pentru companie;
- comportament abuziv sau nerespectarea obligațiilor asumate prin Termenii și Condițiile site-ului;
- alte acțiuni grave care încalcă prevederile prezentelor Termeni și Condiții și aduc atingere intereselor legitime ale Companiei sau ale partenerilor săi.
Suspendarea va fi aplicată în urma unei analize a situației, într-o manieră proporțională cu comportamentul clientului și, ori de câte ori este posibil, după informarea prealabilă a acestuia prin mijloacele de comunicare disponibile (email, telefon).
Compania nu va fi răspunzătoare, în limitele prevăzute de lege, pentru eventualele inconveniente cauzate de suspendarea accesului. Clienții ale căror conturi au fost suspendate pot contacta serviciul de suport pentru clarificări sau remedieri.
Această măsură are scopul de a proteja integritatea serviciilor oferite și buna funcționare a procesului de comercializare.
PRODUSE ȘI COMENZI
Informații despre bunurile comercializate
www.dianmardecor.com oferă spre vânzare produse textile pentru casă, precum lenjerii de pat, cuverturi, perne, pilote, prosoape, halate și alte articole similare, fără a se limita însă la această categorie. Informațiile privind produsele disponibile spre achiziție, serviciile oferite, precum și perioada de valabilitate a ofertelor sunt comunicate utilizatorilor în mod clar și transparent, în limita stocului disponibil.
Compania își rezervă dreptul de a limita achiziționarea unor produse, la un moment dat. Totodată, nu garantăm disponibilitatea constantă a tuturor produselor listate pe site și ne rezervăm dreptul de a întrerupe vânzarea oricărui produs fără preaviz.
Compania își păstrează dreptul de a actualiza, modifica sau elimina conținutul disponibil pe Site în orice moment, fără a solicita acordul prealabil al utilizatorilor. În cazul în care modificările efectuate nu sunt acceptate, utilizatorii au dreptul de a solicita ștergerea contului lor de utilizator în orice moment.
Ne asigurăm că oferim toate informațiile necesare și corecte descrierii bunurilor și/sau serviciilor disponibile la vânzare pe site: imagini statice/dinamice, prezentări media, materiale, instrucțiuni de folosire/spălare, dimensiuni etc. Bunurile și/sau serviciile comercializate sunt cele menționate în titlu și/sau descrierea prezentă pe pagina produsului.
Imaginile sunt cu titlu de prezentare, nuanțele pot varia în realitate din cauza setărilor individuale ale telefonului sau monitorului. Compania nu este răspunzătoare cu privire la posibilele diferențe de culoare între cea de pe monitorul dumneavoastră și cea a produsului în sine.
Informatii despre comenzi
Comenzile pot fi plasate online, pe site-ul www.dianmardecor.com, de către orice Utilizator care deține un cont activ și care a furnizat toate informațiile necesare pentru facturare și livrare.
Pentru a plasa comenzi pe site-ul www.dianmardecor.com, este necesară crearea unui cont de utilizator prin furnizarea unei adrese de email valide și setarea unei parole. La înregistrare, nu este permisă utilizarea unei adrese de email deja asociate unui alt cont existent pe site sau a unor informații care pot crea confuzie, pot induce în eroare cu privire la identitatea utilizatorului, pot încălca drepturi de proprietate intelectuală ori alte drepturi legale ale terților, sau care pot fi considerate ofensatoare, obscene ori necorespunzătoare.
Transferarea parolei și a numelui de utilizator (adresa de email cu care v-ați înregistrat) dumneavoastră, sau să împrumutați și/sau transferați în alt mod utilizarea sau accesul dumneavoastră la site-ul www.dianmardecor.com unei terțe persoane este interzisă. Posesorul contului este unicul responsabil pentru toate interacțiunile cu Site-ul ca utilizator.
În cazul în care sesizați orice utilizare neautorizată a parolei sau a numelui de utilizator sau de orice altă încălcare a securității legate de contul dumneavoastră, vă rugăm să ne contactați de urgență la email-ul contact@dianmardecor.com sau la numărul de telefon 0040 746 658 038.
Nu există o limită minimă sau maximă de valoare pentru comenzile plasate pe site. Utilizatorii pot achiziționa orice produs disponibil în stoc, indiferent de valoarea totală a comenzii.
Pentru fiecare produs în parte este specificată cantitatea disponibilă care poate fi achiziționată. Comanda este posibilă doar în limita cantității afișate pe pagina produsului, sub denumirea acestuia.
După plasarea comenzii, clientul va primi o confirmare pe adresa de email furnizată. În anumite situații neprevăzute, precum deteriorarea produsului, eroare de actualizare stoc sau probleme de natură logistică, comanda plasată poate deveni imposibil de onorat.
În cazul în care produsul comandat nu mai poate fi livrat, chiar dacă acesta apărea ca disponibil pe site în momentul plasării comenzii, clientul va fi informat în cel mai scurt timp posibil și va putea alege una dintre următoarele variante:
- înlocuirea produsului cu un altul asemănător, în funcție de disponibilitatea din stoc,
- anularea comenzii și restituirea integrală a sumei achitate.
În situația în care clientul optează pentru anularea comenzii, iar indisponibilitatea produsului nu îi este imputabilă, acesta va beneficia automat de un credit virtual sau card cadou în valoare de 5% din prețul produsului anulat. Acest credit va fi alocat în contul său de client de pe site și va putea fi folosit pentru o achiziție viitoare.
Dianmar Decor SRL își rezervă dreptul de a refuza, anula sau restricționa orice comandă care pare suspectă sau contravine prezentului regulament, după transmiterea unei notificări prealabile, fără a exista vreo obligație ulterioară între părți și fără ca vreuna dintre părți să poată solicita despăgubiri, în oricare dintre următoarele situații:
- Tranzacția a fost respinsă de banca emitentă a cardului utilizat la plată;
- Procesatorul de plăți nu validează tranzacția;
- Informațiile introduse de Utilizator nu sunt corecte, nu sunt complete și par a fi înșelătoare;
- Plasarea de comenzi multiple și refuzul repetat de a le prelua;
- Adresa de livrare nu se află în aria de livrare acoperită de companiile de curierat cu care colaborăm;
- Suspiciuni rezonabile de fraudă – comanda pare a fi făcută în scopuri frauduloase sau prin mijloace frauduloase;
- Alte motive justificate care împiedică onorarea comenzii.
Utilizatorul se asigură că toate informațiile furnizate, necesare achiziționării de bunuri de pe site, sunt corecte și complete. Dianmar Decor S.R.L. nu va răspunde pentru eventuale erori sau întârzieri cauzate de transmiterea unor date incorecte sau incomplete.
Finalizarea comenzii implică acceptarea expresă și neechivocă a prezentei Termeni și Condiții, precum și a Politicilor asociate (Politica de confidențialitate, Politica de retur etc.).
Deși am implementat măsuri tehnice și organizatorice menite să protejeze securitatea tranzacțiilor și a datelor transmise pe site, nu putem garanta în totalitate prevenirea accesului neautorizat din partea unor terțe părți. În eventualitatea în care astfel de situații apar și nu sunt cauzate direct de acțiuni ale noastre, compania nu va putea fi considerată responsabilă pentru consecințele generate.
PREȚURI ȘI PROMOȚII
Toate preturile afisate pe site sunt exprimate in RON si includ TVA. In functie de tara din care este accesat site-ul, preturile pot fi afisate automat si in moneda locala a utilizatorului, pentru o experienta de navigare mai relevanta. Utilizatorul are, de asemenea, posibilitatea de a selecta manual moneda preferata din meniul dedicat aflat in coltul din dreapta sus al paginii principale.
Reducerile de preț afișate pe site-ul www.dianmardecor.com sunt calculate prin raportare la cel mai mic preț practicat pentru același produs în cele 30 de zile anterioare aplicării reducerii, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii.
În cazul promoțiilor limitate în timp (ex. campanii flash, oferte speciale sau reduceri sezoniere), durata promoției este afișată clar și vizibil pe site. Prețurile promoționale sunt valabile strict în intervalul precizat și în limita stocului disponibil.
Pentru lichidările de stoc, produsele incluse în campanie sunt marcate corespunzător și sunt disponibile până la epuizarea stocurilor. Reducerile de lichidare pot fi aplicate indiferent de istoricul de preț anterior, însă vor fi clar etichetate ca atare.
În cazul promoțiilor personalizate (ex. coduri de reducere oferite individual, reduceri pentru abonați newsletter sau clienți fideli), acestea sunt valabile în condițiile și perioada specificată în regulamentul fiecărei campanii și nu se cumulează cu alte promoții în curs, exceptând cazurile în care se menționează expres contrariul.
PLATA ȘI LIVRAREA PRODUSELOR
Plata
Toate produsele afișate au prețurile exprimate în RON, dar și în alte valute, în funcție de locația și preferința Utilizatorului, iar prețurile includ TVA. Moneda poate fi selectată din meniul situat în partea dreaptă sus a paginii principale a site-ului.
TVA-ul este calculat conform valorii legale aplicabile la data plasării comenzii și este inclus în prețul final al produselor și/sau serviciilor oferite.
Prețurile afișate pe site nu includ costurile pentru livrare sau alte servicii suplimentare; aceste costuri vor fi calculate separat și comunicate în procesul de finalizare a comenzii..
Plata produselor achiziționate de pe site-ul www.dianmardecor.com sse poate efectua utilizând următoarele metode, prin intermediul procesatorului de plăți NETOPIA Payments:
- Plata online cu cardul bancar. Sunt acceptate carduri emise sub sigla Visa, Visa Electron, Mastercard, Maestro și alte carduri compatibile cu plățile online. Tranzacțiile sunt procesate securizat, prin intermediul platformei NETOPIA Payments. Dianmar Decor SRL nu solicită și nu stochează detalii despre cardurile utilizatorilor. Datele sunt prelucrate exclusiv de NETOPIA, conform reglementărilor internaționale de securitate PCI DSS.
- Plata prin Google Pay / Apple Pay .În funcție de dispozitivul utilizat și compatibilitatea acestuia cu serviciile respective, puteți opta pentru plata rapidă și sigură folosind Google Pay sau Apple Pay, dacă acestea sunt disponibile în opțiunile NETOPIA.
- Plata prin transfer bancar (ordin de plata). În anumite cazuri, puteți solicita efectuarea plății prin transfer bancar. Comanda va fi procesată după confirmarea încasării sumei în contul nostru. Informațiile necesare pentru efectuarea transferului vor fi transmise pe email după plasarea comenzii. Plata prin transfer bancar trebuie finalizată în maximum 5 zile lucrătoare de la plasarea comenzii. În caz contrar, comanda se va anula automat.
- Ramburs (numerar la livrare) pentru comenzile cu livrare in Romania. În funcție de opțiunile de livrare disponibile în zona clientului, se poate accepta și plata în numerar la livrare, direct către curier. În cazul alegerii acestei metode, se poate percepe o taxă suplimentară de procesare a rambursului, afișată transparent în coșul de cumpărături, înainte de finalizarea comenzii.
- Plata cu cardul la punctul de livrare (locker Fanbox) pentru comenzile livrate in Romania. Pentru comenzile livrate prin lockere (Fanbox), puteți plăti cu cardul direct la ridicare, prin terminalul POS al lockerului. Plata se face contactless (card, telefon sau smartwatch) sau prin introducerea cardului; numerarul nu este acceptat.
Livrare
Produsele comandate pe www.dianmardecor.com sunt livrate prin firme de curierat partenere, în funcție de destinație: Fan Courier (România), Sameday (Bulgaria, Ungaria), DHL sau DPD (alte țări). Termenele orientative de livrare sunt:
- 1–5 zile lucrătoare pentru România
- 1–5 zile lucrătoare pentru Bulgaria și Ungaria
- 1–8 zile lucrătoare pentru alte destinații internaționale
Livrarea se face doar pentru produsele aflate în stoc. Pentru produsele personalizate sau la precomandă, termenul se comunică individual.
Costurile de livrare diferă în funcție de zona geografică și sunt afișate în mod transparent în coșul de cumpărături înainte de finalizarea comenzii. Pentru mai multe detalii referitoare la tarifele de transport, termenele exacte și zonele acoperite, vă rugăm să consultați "Politica de livrare".
În cazul indisponibilității produselor, clientul va fi notificat, iar suma aferentă va fi rambursată conform metodei de plată utilizate.
POLITICA DE RETUR
S.C. Dianmar Decor S.R.L. se angajează să ofere produse de calitate superioară. Înainte de a plasa o comandă, vă recomandăm să consultați cu atenție toate informațiile și imaginile produsului pentru a vă asigura că acesta corespunde cerințelor dumneavoastră. Pentru orice nelămuriri, ne puteți contacta prin email sau telefon, datele fiind disponibile pe site.
S.C. Dianmar Decor S.R.L. nu este responsabilă pentru defectele cauzate de utilizarea necorespunzătoare sau întreținerea incorectă a produselor. Produsele includ recomandări pentru păstrarea lor în condiții optime și pentru o durată lungă de utilizare.
Clientul are dreptul de a returna gratuit produsele achiziționate în termen de 30 de zile calendaristice de la recepția fizică a comenzii, conform legislației aplicabile din România și Uniunea Europeană privind drepturile consumatorilor.
Returul se face în condițiile detaliate în secțiunea „Politica de retur” a site-ului.
GARANȚIA
Toate produsele comercializate de către S.C. Dianmar Decor S.R.L. sunt noi, provenind de la furnizori autorizați, și beneficiază de garanție legală conform legislației în vigoare în România și Uniunea Europeană.
Garantăm conformitatea produselor cu descrierea și caracteristicile prezentate, cu excluderea uzurii normale care apare în condiții de utilizare corectă, care nu constituie un defect ce poate fi reclamat în baza garanției.
Garanția acoperă doar defectele de conformitate care apar în termenul legal, cu condiția respectării instrucțiunilor de utilizare și întreținere specificate pentru fiecare produs.
Nu se acordă garanție pentru deteriorări cauzate de: uzură fizică normală, factori externi (expunere la soare, umiditate, temperaturi extreme), accidente, depozitare neadecvată, utilizare necorespunzătoare, intervenții neautorizate sau folosirea produselor și metodelor neadecvate pentru curățare.
Pentru acordarea garanției este necesară prezentarea facturii fiscale și a accesoriilor produsului, iar produsul trebuie returnat în condiții corespunzătoare.
Articolele textile se vor spăla și întreține conform instrucțiunilor de pe etichetă. Se interzice folosirea înălbitorilor pe bază de clor și uscarea la surse directe de căldură.
Această garanție este acordată în conformitate cu prevederile:
- Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanția pentru conformitate;
- Ordonanței Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor la contractele încheiate cu profesioniștii la distanță sau în afara sediului comercial;
- Regulamentului (UE) 2019/771 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri în Uniunea Europeană
Toate drepturile consumatorilor sunt garantate și protejate conform acestor reglementări.
Proprietate intelectuală
Întregul conținut al acestui site, inclusiv texte, imagini, grafică și elemente multimedia, este proprietatea exclusivă a S.C. Dianmar Decor S.R.L. Conținutul a fost creat sau achiziționat legal de către societate și este pus la dispoziția utilizatorilor doar în scop informativ și pentru plasarea comenzilor.
Imaginile utilizate pe site sunt fie furnizate de producătorii produselor comercializate, fie achiziționate prin licențe legale de la terțe părți, iar unele dintre ele sunt exclusiv proprietatea S.C. Dianmar Decor S.R.L., fiind realizate la solicitarea companiei și achitate integral de aceasta. Utilizarea neautorizată, copierea, descărcarea, modificarea, reproducerea sau distribuirea acestora este strict interzisă.
Conținutul textual și materialele redactate sunt realizate exclusiv de angajații S.C. Dianmar Decor S.R.L. și sunt protejate de drepturile de autor.
Este interzis orice act care ar încălca drepturile de proprietate intelectuală ale societății, indiferent de scopul acestuia, comercial sau necomercial. Orice încălcare poate atrage răspunderea civilă și/sau penală conform prevederilor Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, precum și altor dispoziții legale aplicabile.
S.C. Dianmar Decor S.R.L. își rezervă dreptul de a acționa pe cale legală pentru protejarea drepturilor sale, inclusiv pentru recuperarea prejudiciilor cauzate prin încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.
Orice suspiciune de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală poate fi semnalată prin email la adresa: contact@dianmardecor.com.
PROTECȚIA DATELOR PERSONALE
S.C. Dianmar Decor S.R.L. asigură protecţia datelor dumneavoastră cu caracter personal în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia datelor cu caracter personal (GDPR), Legii nr. 190/2018 privind măsurile de punere în aplicare a GDPR în România, precum şi alte acte normative aplicabile.
Datele personale colectate: nume, prenume, adresă de livrare şi facturare; număr de telefon şi adresă de email; date privind comenzile şi tranzacţiile efectuate; date despre dispozitivul folosit pentru accesarea site-ului (IP, browser, cookies etc.); alte date comunicate direct de către utilizator (mesaje, solicitări) sunt prelucrate exclusiv în scopul îndeplinirii obligaţiilor contractuale, gestionării relaţiei comerciale, procesării comenzilor, livrării produselor, emiterii documentelor fiscale, furnizării serviciilor de suport clienţi şi îmbunătăţirii calităţii acestora. În cazul în care este acordat consimţământul expres, aceste date pot fi utilizate pentru transmiterea de comunicări comerciale.
Pentru informaţii detaliate privind modul în care prelucrăm datele cu caracter personal şi drepturile de care beneficiaţi, vă rugăm să consultaţi Politica noastră de Confidenţialitate, disponibilă pe site.
Cadru legal aplicabil
Prelucrarea datelor personale se face cu respectarea următoarelor acte normative:
- Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR)
- Legea nr. 190/2018 privind măsurile de punere în aplicare a GDPR în România
- Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor personale și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice
- Ordonanța Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor
- Reglementări aplicabile internațional pentru tranzacții cu clienți din afara UE
- Politicile de conformitate Shopify în calitate de platformă utilizată
Ne rezervam dreptul de a modifica prezenta Politica de Confidentialitate. Orice actualizare va fi publicata pe aceasta pagina si va produce efecte de la data afisarii
Pentru exercitarea oricaruia dintre drepturile prevazute de legislatia privind protectia datelor sau pentru orice intrebari legate de prelucrarea datelor personale de catre S.C. Dianmar Decor S.R.L., ne puteti contacta oricand la adresa de email contact@dianmardecor.com. Vom raspunde solicitarilor dumneavoastra intr-un termen rezonabil si in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare.
Daca considerati ca drepturile dumneavoastra au fost incalcate, aveti dreptul sa adresati o plangere Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal din Romania, accesand site-ul oficial www.dataprotection.ro sau contactand institutia prin mijloacele disponibile acolo.
RASPUNDEREA
Dianmar Decor SRL nu poate fi trasa la raspundere pentru daune directe sau indirecte cauzate de utilizarea site-ului sau a produselor, exceptand cazurile in care legea prevede expres responsabilitatea.
SECURITATEA SITE-ULUI
Dianmar Decor SRL ia toate masurile tehnice si organizatorice pentru a proteja securitatea datelor si a tranzactiilor efectuate pe site.
FRAUDA SI PREVENIREA ABUZURILOR
Compania isi rezerva dreptul de a refuza sau anula comenzile considerate suspecte, frauduloase sau care incalca termenii si conditiile.
VANZAREA CATRE REVANZATORI
Vanzarea produselor catre revanzatori este permisa, iar cei interesati pot contacta compania pentru a stabili conditii comerciale speciale.
MODIFICAREA TERMENILOR SI CONDITIILOE
Dianmar Decor SRL isi rezerva dreptul de a modifica acesti termeni si conditii in orice moment, fara notificare prealabila, modificarile fiind aplicabile imediat dupa publicarea lor pe site.
LEGEA APLICABILA SI JURISDICTIA
Prezentul document este guvernat de legislatia romana. Orice litigiu ce decurge din relatia comerciala dintre Dianmar Decor SRL si client va fi solutionat pe cale amiabila, iar in caz contrar, de catre instantele judecatoresti competente din Romania.